Tenis: Gabriela Talabă, campioană la dublu şi semifinalistă la simplu în SUA, la turneul ITF W25 de la Naples, Florida

Gabriela TALABĂ a avut un parcurs bun la turneul ITF W25 de la Naples organizat la Academia de Tenis Sanchez-Casal din Florida.

Sportiva noastră a câştigat proba de dublu a turneului alături de mexicanca Maria Jose Portillo Ramirez, perechea fiind favorita nr. 4, învingând cu scorul de 7-5 6-2 perechea Lea Boskovic (Croaţia)/Seone Mendez (Australia).

În proba de simplu Gabi a ajuns până în semifinale, după ce a trecut în primul tur de grecoaica Despina Papamichail, favorita nr. 7, cu scorul de 6-3 6-7(2) 6-2, apoi în turul doi a trecut de românca Irina Fetecău cu scorul de 6-2 6-7(5) 6-2, iar în sferturi a întâlnit-o pe americanca Danielle Collins, locul 31 WTA – semifinalistă anul acesta la Australian Open – principala favorită a competiţiei, beneficiară a unui WC. Scorul a fost 7-6(2) 6-1 pentru compatrioata noastră. 

Cu aceste rezultate Gabriela a ajuns pe poziţia 318 în clasamentul WTA la simplu şi 275 la dublu.

 URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵                       

Gabriela Talabătenisturneul ITF W25 de la Naples