Judo: Andreea Chițu, aur la Grand Prix-ul din Antalya

Legitimată la CSA Steaua, judoka Andreea Chițu a mai făcut un pas spre calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 obținând vineri, 5 aprilie 2019, medalia de aur în Grand Prixul din Antalya (Turcia).

Sportivă în cadrul categoriei -52 kg, fostă vicecampioană mondială în două rânduri la Chelyabinsk și Astana, Andreea Chițu a reușit să cucerească medalia de aur în Grand Prix-ul Turciei, dupa o finală disputată în fața mongolezei Urantsetseg Munkhbat, vicecampioană mondială și ea în anul 2017. În primul meci a învins-o pe unguroaica Katinka Szabo, după ce aceasta a acumulat un număr de 3 shido, ceea ce a însemnat Hansoku-Make (descalificare). În al doilea meci  a trecut de Yulia Kazarina (Rusia) ca mai apoi să o învingă pentru intrarea în finală pe Sarah Menezes din Brazilia, campioană olimpică în anul 2012 la Londra în cadrul categoriei -48 kg.

Pentru medalia de aur câștigată în Turcia, Andreea Chițu va primi 700 de puncte cu care poate urca de săptămana viitoare în primele 10 judoka ale categoriei 52 kg. în clasamentul mondial IJF.

Urmărește-ne pe Facebook:

andreea chituGrand Prix Antalyajudo