Volei feminin: Târgoviște s-a impus pe teren propriu cu CSM București, medaliile de argint și bronz se decid în ultima etapă | Rezumatul etapei a 9-a din Faza a II-a

Sâmbătă, 22 aprilie, s-au disputat partidele din etapa a 9-a a Fazei a II-a din Divizia A1 la volei feminin, iar meciul dintre CSM Târgoviște și CSM București, încheiat cu victoria voleibalistelor gazde a făcut ca suspansul în ceea ce privește medaliile de argint și bronz să se păstreze până în ultima etapă a sezonului.