Șase medalii pentru canotorii români la Cupa Mondială de la Lucerna

Canotorii români au obținut șase medalii( una de aur, două de argint și trei de bronz)  la Cupa Mondială de la Lucerna, în Elveția.

România a fost prezentă la această competiție cu 10 bărci, dintre acestea 8 au fost calificate în finale.

Medalia de aur a fost câștigată de campioanele olimpice din barca de dublu vâsle – Ancuța Bodnar și Simona Radiș.

Argintul a fost cucerit de barca de dublu rame feminin (W2-) – Denisa Tîlvescu, Ioana Vrînceanu dar și de echipajul de patru rame feminin (W4-) – Amalia Bereș, Magdalena Rusu, Iuliana Buhuș,  Mădălina Bereș;

Bronz pentru echipajul de patru rame masculin (M4-) –  Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu, Florin Lehaci dar și pentru cel de patru vâsle masculin (M4x) – Mihai Chiruță, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu, Marian Enache.
Barca de 8+1 a fetelor a terminat și ea pe locul trei, fetele au luat bronz – Ștefania Petreanu, Denisa Tîlvescu, Cristina Popescu, Roxana Anghel, Adriana Ailincăi, Elena Logofătu, Ioana Vrînceanu, Ioana Moroșan și Geanina Beleagă.

Barca de 8+1 masculin (M8+) – Adrian Munteanu, Florin Lehaci, Ștefan Berariu, Sergiu bejan, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Florin Arteni, Cosmin Macovei și Mihăiță Țigănescu – a încheiat cursa pe locul 4.

La patru vâsle feminin (W4x) – Emanuela Ciotău, Cristina Drugă, Ionela Cozmiuc, Patricia Cireș – au terminat competiția pe locul 5.

La dublu rame masculin (M2-) –  Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan – au ocupat locul 7.

La dublu vâsle masculin (M2x) – Florin Horodiștenu, Adrian Cornea – au terminat pe locul 13.

 

Țara noastră se clasează astfel pe locul 5 în clasamentul pe națiuni, după Marea Britanie, Germania, Australia, Italia și înaintea delegațiilor din Noua Zeelandă, China, Croația sau Irlanda.

Pentru  canotorii români urmează Campionatele Europene de Seniori de la Munchen, 11-14 august 2022.

Foto: World Rowing/FR Canotaj

Ancuta bodnarcanotajCupa Mondială Lucernasimona Radiș