Volei masculin: Craiova și Tricolorul Ploiești au câștigat primele meciuri la ”Cupa Radu Zamfirescu”

Data: 21 septembrie 2017, 22:30 | Autor: Nănuț Mădălina

Joi, 21 septembrie 2017, la Craiova în Sala Polivalentă s-au disputat primele 2 meciuri ale turneului amical ”Cupa Radu Zamfirescu” la volei masculin, Ediția a VI-a.

SCM U Craiova, echipa organizatoare a competiției, a întâlnit în primul meci al turneului formația CS Unirea Dej în fața cărora s-au impus în minimum de seturi.

SCM U CRAIOVA  – CS UNIREA DEJ 3-0(25-22,25-22,25-19)

La finalul meciului antrenorul alb-albaștrilor, Dănuț Pascu, s-a arătat mulțumit de evoluția elevilor săi și speră ca acest turneu să fie unul benefic pentru echipă:„A fost un meci folositor pentru noi. Am trecut prin situaţii în care am condus şi am şi fost conduşi la o diferenţă destul de mare. Sunt mulţumit de acest joc şi sper să creştem ca nivel la fiecare joc. Mai avem mult de lucrat până vom ajunge la o formă competitivă bună.”

În al doilea meci al zilei LMV Tricolorul Ploiești, formație care sezonul acesta va beneficia de ajutorul a 3 vicecampioni: Laurențiu Lică, Cristian Bartha și Stulenkov Nikita, a trecut la capătul a 4 seturi de formația CSM București.

L.M.V. TRICOLORUL PLOIEȘTI – C.S.M. BUCUREȘTI 3-1 ( 25-16, 25-22, 24-26, 25-16)

Vineri 22 septembrie vor avea loc următoarele meciuri:
ORA 16.30: L.M.V. TRICOLORUL PLOIEŞTI – C.S. UNIREA DEJ
ORA 18.30: S.C.M. “U” CRAIOVA – C.S.M. BUCUREŞTI

Citește și Mai multe de acelasi autor