Categorie de navigare

Scrima

Scrima în România

În ţara noastră, tradiţia armelor dobândită în secole de lupte pentru independenţă şi unitate naţională a fost transmisă din generaţie în generaţie, poporul nostru dovedindu-se înzestrat cu calităţile necesare practicării cu măiestrie a scrimei. De aceea scrima, acceptată ca ramură sportivă, a fost prezentă  în România aproape concomitent cu dezvoltarea sa în restul Europei. La începutul secolului al XIX-lea, când apar primele încercări de organizare a activităţilor cu caracter sportiv în mediul şcolar, alături de gimnastică este impusă şi practicarea scrimei…

Primul campionat naţional de scrimă se organizează în 16 martie 1920, la floretă şi spadă, ca urmare a înfiinţării la 12 ianuarie a „Federaţiei societăţilor de arme din România”. Din punct de vedere bibliografic, în ţara noastră au apărut, după informaţiile pe care le-am cules, cel puţin 30 de titluri de lucrări de scrimă şi duel. „Federaţia Română de Scrimă” se constituie la 9 septembrie 1932, iar primul ei preşedinte a fost Dinu Cesianu. Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea numeroşi scrimeri români au participat cu succes la competiţii internaţionale, cei mai cunoscuţi fiind George Bibescu şi Horia C. A. Rossetti, care au repurtat victorii de prestigiu pe planşele din Franţa. A urmat câştigarea competiţiei de la Paris din 1910, realizată de Mihai Savu, şi multe  altele.

Contribuţia adusă de scrimă la palmaresul internaţional al sportului românesc

Evoluţia valorică continuu ascendentă a scrimei româneşti, ca sistem integrator, şi a celor direct implicaţi (sportivi, antrenori, tehnicieni, alţi specialişti), ca subsisteme integrate, s-a materializat în obţinerea unui important număr de medalii la marile competiţii internaţionale: Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene. Prima medalie mondială a Federaţiei Române de Scrimă a fost realizată de Maria Taitiş (Vicol), argint la Campionatele Mondiale de Juniori, Luxemburg, 1956. Până în prezent, numărul total de medalii aflat în palmaresul Federaţiei Românie de Scrimă este de 207. Aceste medalii au fost cucerite doar la seniori, la Campionatele Europene, Jocurile Europene, Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice. În ierarhiile anuale întocmite de forurile conducătoare ale sportului românesc scrima ocupă în mod constant o poziţie fruntaşă, în primele 4-6 locuri, pe întreg ansamblul mişcării sportive naţionale. Excepţia care întăreşte regula au fost anii 2003, 2005 şi 2009 când F. R. Scrimă s-a clasat pe locul I…

© Prof. Dr. Octavian Zidaru / Director tehnic al FRS

error: Content is protected !!