Volei feminin: Alba-Blaj continuă seria de achiziții

Data: 13 iulie 2017, 22:45 | Autor: Mădălina Nănuț

După ce au ajuns la un acord cu căpitanul Adina Salaoru, au repatriat o internațională, Roxana Bacșiș, astăzi, 13 iulie, Campioana Volei Alba-Blaj a anunțat transferul celei de a doua brazilience din echipă.

Jucătoarea Renata de Andrade Maggioni ce va evolua pe postul de centru s-a născut la data de 21 aprilie 1988, în localitatea braziliană Guarulhos (statul Sao Paolo). În sezonul trecut voleibalista braziliană, ce deține și cetățenie poloneză, a jucat pentru finalista Cupei Braziliei, Minas TC.

Brazilianca de 1,90 și 74 kg se poate mândri cu un palmares destul de bogat: campioană mondială U18 şi U20 cu naţionala Braziliei, precum şi campioană sud-americană la U17 şi U19 cu aceeaşi echipă. În carieră a evoluat până în prezent doar în Brazilia la São Caetano, Minas TC, SESI, Volei Amil Campinas (locul 3 în Superliga Braziliei şi campioană statală), Barueri, Rio do Sul şi Praia Clube (finalistă a Superligii şi Cupei Braziliei).

Renata de Andrade Maggioni este a doua jucătoare din Brazilia confirmată de campioana României pentru sezonul 2017/2018, după Mariana Thomaz de Aquino, care va evolua tot pe poziţia de „centru”.

Până în momentul actual Volei Alba-Blaj are în componență următoarele jucătoare:
-Adina Salaoru (căpitan, extremă) – jucătoare din sezonul trecut
-Selime İlyasoğlu (extremă),
-Lisa Izquierdo (extremă),
-Nneka Onyejekwe (centru) – jucătoare din sezonu trecut
-Mariana Thomaz de Aquino (centru)
-Renata de Andrade Maggioni (centru),
-Marina Vujović (libero) – jucătoare din sezonul trecut
-Roxana Bacşiş (universal/fals)
-Lena Möllers (ridicător),

Citește și Mai multe de acelasi autor