Canotaj: Rezultate bune pentru canotorii români în serii

Data: 3 august 2017, 14:19 | Autor: Kadi Bulgakov

Echipajele românești au luat, astăzi, startul la Campionatul Mondial de Juniori din Trakai, Lituania.

România a început bine ziua la Campionatul Mondial de juniori din Trakai, Lituania. În proba de patru rame fără cârmaci feminin (JW4-, 2000m), echipajul compus din Acsinte Ioana-Irina, Juncanariu Geanina-Dumitrita, Onciu Elena-Catalina și Baletchi Alina-Maria au obținut un timp de 6:55.45 și locul 1 în serii.

Cuplul de dublu rame feminin (Ailincăi Adriana/ Tivodariu Maria), s-a poziționat la rândul său pe locul 1 în serii, cu un timp de 7:31.16.

Ciobica Dumitru-Alexandru, Chelaru Nicu-Iulian, Cojocaru Cristian-Ionut, Huc Ciprian au obținut locul 1 în serii la proba de patru rame fără cârmaci masculin, timp 6:12.46.

(JW4x) – Patru vâsle feminin cu Roșu Larisa Elena, Grapinoiu Andreea, Radis Simona Geanina, Maftei Tabita – locul 1 în serii, timp 6:40.30.

(JW 8+) – Echipajul opt rame cu cârmaci feminin a păstrat vie tradiția și a obținut la rându-i locul 1 în serii. Echipajul a fost alcătuit din: Danut Elena, Ciritel Elena-Cosmina, Andron Monica-Georgiana, Morosan Ioana-Madalina, Popa Andreea, Dinulescu Raluca-Georgiana, Rusu Maria-Magdalena, Rusu Vasilica-Alexandra, Petreanu Victoria-Ștefania.

În proba masculină de 8+1, băieții au terminat pe poziția a treia în serii, în spatele Marii Britanii și a Italiei. Din barca masculină de 8+1 au făcut parte: Bucur Dumitru-Valentin, Simion Dorin, Lungu Andrei, Danciu Alexandru-Laurentiu, Nita Stefan-Robert, Cornea Andrei-Sebastian, Vlad Georgel-Bogdan, Cireasa Marian, Malis Andrei-Valentin. Echipajul de 8+1 masculin va evolua în recalificări, mâine de la ora 13:18.

Dublu rame masculin– (Berariu Ștefan Constantin / Lehaci Florin Sorin) a încheiat seriile pe poziția a doua, cu un timp de 07:01.800 și vor evolua mâine în recalificări, de la ora 10:15.

Citește și Mai multe de acelasi autor